Indubitabilii

Este o noua trupa in showbiz-ul romanesc: Kiki si Foghi.

Unul lung din categoria Pasari Lati Lungila, par blond si slab de vezi prin el.
Celalalt: saten, mereu cu blugi si politicos din cale afara.

Ce fac ei in showbiz-ul romanesc? Nimic, insa postul e mai usor atractiv…sa ii prezint ca pe doua vedete…vedetele mele. 🙂
De fapt, cei doi sunt fosti colegi de facultate. Cuplu irezistibil: unde erau ei, erau si fete..si nu orice fete..doar studioase. Nu mai tin minte cum era de fapt: ei dupa ele sau ele dupa ei.

Daca fac un exercitiu de memorie..lucrurile erau cam asa:  examenele trebuiau trecute..ca tot ne-am rupt oasele un semestru venind pana la facultate(sau..cat mai aproape de facultate). Stateau mereu in ultima banca. Bingo!!! Fetele studioase nu stau niciodata in ultimele banci. Deci, conform unui rationament complicat nevoie mare: examene+fete studioase+facultate+Indubitabilii= locuri strategice la examene langa o  fata silitoare sau chiar mai multe(ce e mult in cazul de fata nu a  stricat niciodata).

Colegii din facultate aveau 3 etichete pentru indubitabili: esti plictisitor si nu ne aduci nici un beneficiu, esti plictisitor si dar totusi ne aduci un beneficiu, esti om de gasca si cu siguranta vom gasi un lucru cu care sa ma ajuti.

Ei puteau fi  oameni in multe feluri, insa nimic din ce ziceau ei nu putea sa te faca sa te superi pe ei.

Asa erau in facultate.Acum: unul cu nevasta, copii si datorii. Celalalt: om serios cu job.

Nu mai sunt asa funny: si parca nici indubitabili.

Fetele..le din anul 6

   Fetelele din anul 6 nu au fost ca si fetele anul 1, 2 , 3, 4 sau 5. Deloc. In primul rand au fost mai multe 7, de unde si fetele…le. Multe..ca la armata, aranjate ca in 4 paturi suspendate.

Sa va spun cate ceva de ele, sa le inveselesc nitel ziua (atunci cand citesc postul).
Incep din patul de sus, stanga. Stai, aia eram eu. Rectific, din patul de sus dreapta.

Alinuta. Ii spusesem noi asa ca mai era inca o fata in camera cu numele aceasta si ea era mai micuta. Adaugasem si „sadicuta”, insa motivul s-a ratacit sa vi-l spun si voua. Ea!! Era indragostita. Iubitul ei in sus, iubitul in jos, iubitul la dreapta. Ramasese doar in stanga marketingul. Era in anul 3. Si cum ploua cu proiecte la marketing, se aduna si in curtea ei o multime. Si asa stresata era si necajita mereu…de se cerea mereu compatimita. Si zicea de proful..ala…ca nu noteaza corect, ca pierde „n” nopti, ca de bine ce a terminat unul trebuie sa inceapa altul, ca asa e la ea la marketing. Si asa era.
De parul ei trebuie sa va povestesc. Blonda…dar un blond…de ai fi facut moarte de om. Ondulat, insa isi chinuia parul cu creme, cu placa, cu orice…numai drept sa stea. Si ii iesea. Parul drept.
Ea ne-a povestit cum se fac absorbantele, tot un proiect la Achizitii..

Jos stanga. Mihaela. Ea si Marius. Statea putin prin camera…sper sa nu citeasca mama ei postul. Tot la marketing, insa anul 2. Ea mult mai relaxata cu proiectele, Alinuta ar zice…ca nu isi intrase in paine inca. Statea la mare departare de Iasi, la Campulung Moldovenesc. Ea era determinata. Sa faca, sa iasa, sa invete, sa ia note mari, insa constientiza ca exista unele lucruri care ies de la sine. Mihaela pastra bonuri de casa tot pentru un proiect. Cine e de la marketing se cunoaste!

Valentina zisa Valea. Moldoveanca. Cu putin accent de peste Prut. Anul 1. Dezorientata cu specializarile. Pana la urma i-a dat de cap. Asculta atenta pe toata lumea sa afle mereu lucruri noi. A incropit ea un plan de mers in America si l-a si indeplinit. Indragostita si ea. Si ce e cel mai important despre ea este ca cauta semnal bun sa vorbeasca cu prietenul. Si ghici unde gasea semnalul pentru Moldova. Tot la facultate.

Beatrice zisa Betty. Nu avea calculator, se culca devreme, nu era deranjata niciodata ca noi stateam pana tarziu. Vorbea putin si era la master la finante. Cel mai mult imi placea ca citea mult si nu era stresata in privinta dizertatie. Cred ca era ceva soi de ardeleanca. Nu am intrebat-o, dar ar fi un prilej bun.

Inga. Moldoveanca. Petrecareata. Si mereu i-ar fi placut sa fie indragostita. Ba parea indragostita, ba nu parea, ba plangea dupa unul, ba ii trecea. Sustinea ca cartea nu ii de ea, dar na…daca vremurile o cer, o sa faca un efort. Dansa fain si era foarte frumoasa. Rectific, este in continuare. Ca nu vreau sa ma pun rau cu ea si sa vorbesc la trecut. Ca nu o trecut chiar asa de mult de anul trecut.

Andreea…nu a fost indragostita in primele doua luni, apoi si ea o trecut de baricada celor indragostite. Si saracul Iulian nu o mai avut scapare. Iulian e iubitul. Facultatea noastra ii dadea bataie de cap si ar fi vrut sa fie studenta la facultatea de peste drum, la Litere. Pana la urma tot la FEAA o ramas si ii merge bine.

Alina. Fata responsabila, indragostita si surprinsa placut de iubitul ei. Studioasa, o ajuns la informatica economica. O fata jos palaria. Ea oricum dormea jos, sub mine, in patul de jos..sa fiu mai clara.

Si eu. Am stat jumatate de an, al doilea an la master si eram „dinozaurul” din camera.
Va salut, fetelor!

Astea da banalități!

Va spun ca un baiat imi zice ca mult timp blogul meu nu are sa se mai numeasca: banalitati deosebite. Si eu il contrazic si ma bat cu pumnul in piept si daca eu asa vrea sa se cheme, asa se cheama. El sustine ca nu ar trebui sa se numeasca asa: ca lucrurile scrise par a fi destul de interesante.

Acuma va scriu cel mai banal post. In fiecare zi, mi se intampla lucruri interesante. Pe care le savurez la maxim si pe care le povestesc mereu. Insa alea banale, nu le tin minte si le arunc la gunoi. Azi, inainte de a le arunca la gunoi, le pun intai pe blog, sa nu zica lumea ca nu am lucruri banale de povestit.

Sa incepem cu ieri. Mi-am cumparat polonic. E unul cat se poate de banal, cu un pret rezonabil, din inox. Probabil o sa il folosesc prima data cand oi face un bors moldovenesc. V-as arata si o poza cu el. Si voi ati rade de poza, zicand: „Ma, sa pui poza cu polonicul pe blog?” Ce are atat de special? Da, e o banalitate de polonic, insa e polonicul meu si l-as lauda oriunde. E luat din banii mei si nu iti cumperi polonic in fiecare zi. Am polonicul cel mai tare!!!

A fost saptamana trecuta ziua femeii. Am primit flori. Si atunci si ieri. Cand nu a mai fost ziua femeii, insa au fost pentru ziua femeii. Si erau vestejite. Cum sa scrii despre flori vestejite pe blog? Iaca scrii, ca erau vestejite ca au venit tocmai de la 150 de km departare. Si primite la ora 8 dimineata, cand nimeni nu primeste flori si nici o florarie nu e deschisa. Sunt cei mai frumosi trandafiri ofiliti si ii multumesc persoanei care mi i-a facut cadou.

Va mai spun ca tot ieri am facut creveti. Care am dorit sa nu fie ceva banal, ci de-a dreptul o mancare deosebita. Dar eu ma stiu…ca daca fac o reteta noua…s-ar putea sa nu fie atat de reusita…si e bine sa fie un plan de rezerva. Cartofi cu carnati la cuptor. Stii cum e cand ai cate un pic din toate si pui acolo in oala…poate o iesi ceva? Asa am facut si eu. De-a dreptul banal: ceapa, morcov, masline, usturoi, cartofi, carnati, piper si sare. Cea mai banala mancare azi o avut un succes demential. Aplauze, confetii si laude? Eu le-am primit pe toate.

Toate lucrurile astea trei sunt suficient de banale pentru voi? Pentru mine, da. Si banalitatile astea ma fac in fiecare zi fericita.

PS: Pana la banalitatile viitoare, va spun ca mi s-a blocat usa la baie. O banala usa de baie a devenit acuma foarte importanta.

De ce bărbații se laudă cu bețiile lor?

In suita intrebarilor despre barbati ma framanta sa aflu raspunsul la titlu. Ciudat. Nu inteleg. Ca fac un lucru extraordinar, ce iese din tiparul lor zilnic? Poate fi un motiv. Insa simt ca raspunsul nu este atat de simplu

Ma poate lamuri cineva?

Mersi.

Popularitate măsurată în mărțisoare

Dragii mei, va spun ca imi place la nebunie 1 Martie. Acum. Va spun ca acum, pentru ca in alte dati era o zi a masurarii celebritatii. Cum vine asta?

In clasele primare impartitul martisoarelor erau o chestie serioasa. Adica: ziua de 28 si de 29 erau un chin pentru maica-mea: sa caute martisoare si sa dea banii. Atunci se vedea portofelul atacat zdravan. Ganditi-va. Eram in clasa pana la 40 de copii. Deci pana la 40 de martisoare+profesorii. Si din cate stiu eu martisoarele nu erau tocmai ieftine.

Iar eu credeam cu cat o sa dau mai multe martisoare cu atat voi fi mai apreciata de colegi, deci mai populara. Adica daca dau un martisor in dar o sa primesc si eu de la tine. E chestia aia de datorie. Ii dai un martisor si el se simte obligat sa iti dea si tie.

Dar cum maica-mea nu cumpara martisoare pentru fiecare coleg din clasa, faceam si eu o selectie: dadeam martisoare colegilor cu care ma intelegeam mai bine. Logic, nu?
Insa altceva se intampla in toata povestea asta: si cei care nu dadeau martisoare multe primeau mult mai multe martisoare. De ce? CA ERAU POPULARI, ca pe unii oamenii ii placi mai mult si pe altii mai putini. Nimic mai mult.

Eu, va recunosc, ca nu am fost un copil sociabil mult timp si nici pe departe popular. Deci prea multe cu prea multe martisoare nu ma alegeam. Cam cate dadeam si atatea primeam. Si daca primeam de la cineva cu adevarat celebru, ma simteam WAU!(Am primit martisoare de la cutare, care are note mari si ma simteam cea mai TARE.).

La sfarsitul orelor, numaram martisoarele.Fiecare pe ale lui si cu cate un ochi te mai uitai prin dreapta, prin stanga sa vezi cate a adunat colegul din fata sau din spate. Desi nimeni nu zicea: ca uite cate am primit eu, stiu ca fiecare se simtea mandru daca se ducea acasa cu foarte multe martisoare. Mai intrebam si eu sporadic cam cate a primit X-ulescu si se zicea un numar. Poate mai mare sau mai mic decat al meu, insa bucuria era imensa cand stiam ca eu primisem mai multe.

Cand ma duceam acasa, imi marturiseam popularitatea in fata lui maica-mea. Puteam asocia fiecare martisor cu persoana de la care am primit si un martisor valora cu atat mai mult cu cat il primeam de la o persoana care nu ma baga in seama sau credeam eu ca nu ii ajuns nici la degetul cel mic. Maica-mea, saraca, doar zicea ca ala e dragut, dar ca si ala care cu siguranta e de acu vreo 2 ani e frumos si ca are valoare ca e vechi. Si un martisor e mai valoros cu cat e mai vechi. Adica cum eu sa primesc un martisor vechi, de la altii? Ori sunt importanta ori nu?

Si iaca asa ne masuram noi de 1 Martie popularitatea in clasele primare.

O primavara frumoasa, masurata in bucurii. 🙂

Blog la WordPress.com.Tema: Esquire de Matthew Buchanan.

%d blogeri au apreciat asta: