Cocalarul de firma

De curand in peisajul urban a aparut o noua „specie”: cocalarul de firma. Mi-am promis ca nu mai scriu de oameni, ca o sa incep sa am si eu dusmani precum au manelistii. Insa tentatia este prea mare si cinismul meu mult prea dezvoltat. Asa ca iata o scurta descriere a cocalarului de firma. Imbracamintea lui te surprinde mereu si mereu: acelasi stil indublitabil: o camasa alba, ce se muleaza usor pe burtica de abia crescanda. A renuntat la cureaua cu imitatie de pietre swarovski. Insa la imitatia de piele nu. Pantalonii sunt de la un costum, inlocuiesc cu succes blugii. Ai zice ca a evoluat. Dar si astia se muleaza pe fund. Mersul: un pic de buldog. Pantofii: de piele.Desi am dubii. Putin intorsi la varfuri. E mereu proaspat barbierit. Parul mereu gelat, incepe sa renunte la creasta de cartier, dar in zilele lui de revolta revine cu creasta de cocos.
Cand vine sa isi faca treaba, el se lauda ca o face bine si repede, insa rezultatul nu este pe masura laudei sale. Ai putea zice ca este omul-masina multifunctional avand cele mai diverse slujbe: de la agent de vanzari la sofer, la sef de sala de calculatoare si la manager cu nici un subaltern. La interviuri mizeaza pe capacitatea lui de a te convinge ca „Pamantul este plat”.
Vorbeste mult si unde este iz de scandal este si el. Sa ajute un coleg, nici gand!!! Zice simplu: ” Eu am invatat singur, lasa-l sa se chinuie si el ca mine”. Glumele, sustine el, sunt punctul lui forte. Pacat ca colegii nu le inteleg niciodata.
Salariul lui este unul mediu in firma, dar ii place ca ceilalti sa creada ca al lui este suficient de mare. Ar cere marire de salariu in fiecare luna, dar a auzit si el de criza. Oricum el strange mereu argumente dintre cele mai penibile pentru a cere mult dorita marire.Se lauda ca cheltuie mult, dar zgarcenia i se citeste pe fata. Ii place sa iasa cu colegii in oras, dar e mai greu cu plata la sfarsit. Dar situatia il obliga, se simte stanjenit, si isi scotoceste nervos buzunarele si zice razand:”Ei, m-a ajuns si pe mine criza. Ce sa ii faci?”. Dupa ce si-a dat si ultimul ban pentru consumatie, isi promite in gand sa nu mai iasa atat de des cu colegii.”Astia ma lasa lefter.” Daca doreste sa isi cumpere ceva de lux sau mai scump, isi lauda dinainte achizitia…sa se stie ca are visuri mari. Ca el nu este de ici de colea. Numai ca, vantul ii sufla prin buzunarele pantalonilor si trebuie sa renunte la pretentiile marete. Isi va cumpara pana la urma ceva de un pret conform salariului lui. Colegii observa mirati, el tace malc, si daca cineva comenteaza ar avea pregatit mereu discursul. E ca si in povestea cu vulpea: cand nu ajunge la struguri zice ca si asa erau acri.
Inca din primul moment in care a ajuns in firma, se gandeste cat de mult poate avansa, ii intreaba pe toti insistent cam ce salariu au si se bucura daca afla ca altul are mai mic decat el. ” Inseamna ca am negociat bine, se gandeste el satisfacut de mica lui reusita.”
Bineinteles, ca se da bine pe langa sef, asa cum probabil va asteptati. Seful se prinde, nu prea are succes, dar el isi sustine ideea ca „niciodata nu e bine sa te pui rau cu seful”. Aici are dreptate si el. :).
Aceasta „specie” este una nou aparuta, observarea acestuia este inca in proces. Promit sa revin cu noi intamplari despre cocalarul de firma.

PS: Postul este un pamflet, va rugam sa nu uitati.

Anunțuri

Un gând despre „Cocalarul de firma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.Tema: Esquire de Matthew Buchanan.

%d blogeri au apreciat asta: