
„Voi lua cina cu pãrinþii,îi voi convinge cã sunt eu, cea normalã…
Cea care nu le-a creat niciodatã probleme.
Într-o bunã zi, cineva mã va cere în cãsãtorie.
Va fi cineva îndeajuns de drãguþ pentru ca pãrinþii mei sã fie fericiþi.
În primul an, vom face dragoste tot timpul.
În al doilea ºi al treilea, din ce în ce mai puþin.
Însã exact când ne vom plictisi unul de celãlalt, voi rãmâne însãrcinatã.
Voi avea grijã de copii, voi lupta pentru serviciu, voi plãti toate impozitele…
lar apoi, peste zece ani, el mã va înºela…
Pentru cã voi fi prea ocupatã ºi mult prea obositã.
Eu voi afla…
ÎI voi ameninþa cu moartea, pe amanta sa… si pe mine.
Vom trece peste toate.
Câþiva ani mai târziu, mã va înºela din nou.
De data aceasta mã voi preface cã nu ºtiu, pentru cã…
Inflamarea spiritelor nu va merita osteneala.
Îmi voi trãi restul zilelor…fericite”.
Replici din filmul „Veronica decide sa moara”, dupa cartea lui Paulo Coelho.
Cam pesimista varianta … nu uita ca mai exista si exceptia ce confirma regula 🙂
nu o exclud….insa astept sa o vad.