Bip-uri, telefoane si relatii

Toate  astea merg impreuna. M-am trezit la 10. Nu a dat nici un semn de viata. Nici un bip. Nici un mesaj de buna dimineata, online nu e.  Nici eu nu o sa dau. O sa astept. Ma spal pe ochi, fac dus, mananc, ba azi ca niciodata imi fac si patul.De fapt ma prefac ca am treaba. Pun la fiert niste cartofi. Las telefonul in bucatarie. Deschid calculatorul. Verific mailul.

Deja nu mai suport, ma duc in fuga la telefon. Si in minutul pana ajung la bucatarie, sper sa fi primit un semn de viata de la el.  Ma uit la telefon, aproape disperata. Nici un apel pierdut. Mesaj de fel. Ce incapatanat e!  Si sunt dezamagita. Rasuflu adanc. Decid sa il dau pe silentios. Daca ma va suna sa fie si el dezamagit ca nu i-am raspuns. Macar sa fim kit. Iar eu sa fiu mai mult decat incantata cand vad un apel de la el. Sa ma prefac ca nu am asteptat nici un semn de el si cand vad apelul de la el sa par surprinsa.

Ma duc la calculator, cica imi fac de treaba. Nu am rabdare nici macar 10 minute si ma duc iar in bucatarie sa verific telefonul. Rasuflu a paguba. Nimic. Decid sa il iau langa mine, langa calculator.

Verific o data mailul, verific de doua ori. Mai citesc o data presa.  Citesc o stire si ma uit pe furis la telefon. O data. De doua ori. De 3 ori. Inca o ora si nici un beep. Incep sa cred ca m-a uitat. Ii gasesc motive si zic ca face dus, ca s-a stricat masina si mestesugareste la ea. Dar totusi 3o de secunde de mine nu are? Acum cu siguranta cred ca nu ma mai iubeste.

Indraznesc si ii dau un beep. 30 de minute de asteptare. Nimic. Dezamagire. Si-a gasit pe alta.  Un mesaj nu cred ca este prea mult. Il salut si ii dau un sarut. 1 hora.  Nimic. Un gol se formeaza in stomac. De ce nu da un semn de viata? Cred ca nu ma mai vrea. Acum ma decid si il sun. Il sun o data. Nu raspunde.  Deja e culmea. De 2 ori.

O  sun pe mama si ii zic ca nu raspunde. Ea imi zice ca o fi bolnav. Eu  ii zic ca el imi zice mereu daca ii este rau. O sun pe prietena mea. Ea imi zice si asa k in ultima vreme e cam rece cu mine si e posibil sa isi faca de cap. Tata ma va sprijini si imi va spune de ce procedeaza asa: barbatii stiu ce gandesc barbatii. Tata imi zice ca nu s-o fi intamplat nimic, doar nu raspunde la telefon. Ce mai sprijin!!!!

Deja am toate motivele sa ma despart de el: ce motiv serios ar avea sa nu ma sune? E prea de tot!!!Maine ii zic ca nu mai vreau sa fiu cu el.

A doua zi m-a sunat mama lui: era in spital grav bolnav.

PS: Asa reactioneaza multe adolescente si nu numai si e PACAT!

Sa fii prost nu e o rusine!!!

In mediul in care ma invart eu, toti cei din jurul lor au vise marete. Bravo lor!! Dar unele atat de imposibile. Si nu datorita imprejuarilor ci chiar datorita lor. Scoala i-a invatat sa viseze ca ei vor deveni marii economisti.

De fapt scoala i-a mintit. Iata cum. Numai la mine la facultate intra in fiecare an  aproximativ 3000 de studenti. Termina sa zicem:  2700. Cu note mai mari sau mai mici, oricum se zvoneste prin targ ca nimeni nu ii intreaba ce note au avut in facultate. Ziarele urla ca ies pe banda rulanta someri cu diploma. Iata ce zice un profesor: „Noi acordam sanse tuturor elevilor. Pentru ca in vremea cand era cu examen era o adevarata industrie a meditatului. Profesorii universitari castigau  intr-o luna mai bine  din meditatii decat primeau  de la universitate. La ei la usi era cozi interminabile de doritori sa ocupe unul din locurile la facultate. Si de parca industria meditatiilor nu era suficienta exista si o industrie bine pusa la punct al pilelor(examenele erau masluite cu nesimtire). Ei, voi ce sunteti fani al examenelor, nu va contrazic ca exista avantaje si dezavantaje de ambele parti.

Acum intrarea  la facultate se face pe baza de dosar.  Fericirea e la taxa sau la buget, in functie de buzunar. Si aici ar trebui sa fie o selectie riguroasa. Adica bine, intra 3000 dar ies tot 3000? Deci toti suntem destepti, nimeni nu se pierde pe drum? Eu zic ca prostia nu este o rusine, ci o necesitate a tuturor timpurilor.

Marturisesc ca am fost la examene, pe care stiam inainte de a le da, ca ni se vor ridica notele. E un sistem inradacinat de ani de zile la noi: marirea notelor. Deci ei..intentionat vor sa ne treaca….dar de ce? Ca sa aratam bine in statistici?

Iata o explicatie  mai mult sau mai putin oficiala redusa la BANI. „Banii sunt mult prea putini acordati pentru fiecare student. Deci ca sa primim mai multi bani…vom avea mai multi studenti si implicit absolventi”. Si eu as adauga: bine ca sunt prosti, destepti…multi sa fie.Banii sunt adusi de cei multi si prosti.

Si iata de ce nu ne sunt taiate aripile din facultate, de ce nimeni nu indrazneste sa ne spuna ca suntem prosti: Banii invart sistemul de invatamant!

Despre ESTE DIFERIT!!!(1)

Pentru prima calatorie cu vaporul am privit in liniste ce se intampla in jurul meu. Barca(in viziunea alor mei o barca cu vasle) era chiar un vapor destul de mare, primul pe care urcasem. 3 etaje, cu bar si televizoare. Si cu spatiu pentru masini si motociclete. Portul functiona aproape ca un aeroport.  Numai ca nu a fost limita de bagaj. Cel putin in cazul nostru: 6 oameni. Eu doar cu un rucsac din ala de mers la scoala. Si pentru 2 saptamani. Inconstienta mea…ar zice unii. Nici pe departe: lucrurile esentiale si mult mai putina greutate.

Inainte de a pleca din Spania am auzit de la spanioli lucrurile nu tocmai ok despre marocani. Ca sa avem grija, ca pe noi fetele ne vand.  Altii m-au sfatuit sa nu merg, altii au zis „nebunie”. Nu s-a intamplat nimic ca sa imi fac griji.

Vaporul era plin de marocani: femei cu copii mici, adolescenti, barbati  ce  se intorceau de la munca  la famiile lor. Incepea vacanta la spanioli.  A fost ciudat sa vad femei cu perne in mana si cu paturi. Erau 8 ore de calatorie pe timp de noapte. Ele au intins paturile si pernele pe jos, sub scaune si si-au pus copii sa doarma. Eu si cu colega mea nu ne venea sa credem. Eram moderne, cica. Insa de abia dupa vreo 3 ore de amorteala in niste scaune incomode am inteles ca bietii copii nu puteau dormi altfel.

La 6 dimineata am vazut un barbat, intinzand in fata scaunului sau un mic covoras. A spus o rugaciune incet si s-a pus la loc.

Vaporul nu se balansa mult…si se putea dormi linistit. Deci nici vorba de rau de mare.

Despre marea vazuta de pe vapor nu va pot spune prea multe, ca era tare frig si eu sunt sora lui Frigurila. :). Si dupa cele 8 ore am ajuns tot in Spania, nu in Maroc.(Mellila este unul dintre orasele Spaniei aflate in Africa). Orasul tipic european, cladiri inalte si curatenie. La 8 dimineata bineinteles nu era lume si nu mi-am dat seama daca in oras traiesc mai mult spanioli sau mai multi marocani.

Banii nu i-am schimbat la banca, cica nu e bun cursul si la 8 dimineata nu era nici o banca deschisa. Un marocan, intalnit de unul dintre baieti pe vapor, i-a explicat ca e mai bine sa ii schimbam la un magazin mixt in apropiere de granita cu Marocul. Ne iese mai ieftin si asa face toata lumea.  Nu era nici casa de  schimb valutar, era un vanzator ce ne schimba banii(doar atata). Diferit!

Un pesimist necesar

El este cel mai pesimista persoana pe care am intalnit-o pana acum. Un pesimist combinat cu o stare de delasare, cateodata. El poate trai linistit cu el si se considera un veritabil realist. Cred ca daca l-ai pune sa defineasca optimismul ar zice ca este un ” om prost ce vede ca totul se darama in jurul lui si el nu realizeaza in ce stare e”.

In rest, e casatorit si isi iubeste mult nevasta. Despre care cred ca nu s-a molipsit de negativismul lui.
Munca lui este ok, dar mi se pare ca asteapta sa se intample ceva. CEVA, ce? ar zice el. Dar nici el nu stie. Categoria „minuni” nu exista pentru el. Din punctul meu de vedere, asteapta sa se intample acel CEVA care sa ii schimbe trecerea lenta a vietii.

Alteori ai impresia ca vrea sa fie impins de la spate, ca ar avea nevoie de un imbold si ca viata lui se petrece i liniste si pace. Cateodata mi-e groaza sa vorbesc cu el despre lucruri serioase pentru ca sigur va vedea partea goala a paharului. Totusi imi iau periodic cu placere doza de pesimism, vorbind cu el. Pentru ca vine din partea unui om pe care il pot consider ca si pe fratele meu mai mare ce ma aduce cu picioarele pe pamant, pentru ca pesimismul lui sunt presarate de sfaturi bune.

A vrut sa scriu despre el. De multe ori am ezitat asteptad sa aiba loc schimbarea lui spre optimism. Dar care nu se va intampla niciodata(cred). Si totusi eu zic ca asa cum eu imi iau doza de pesimism de la el asa si el isi ia doza de optimism de la altii. Pana la urma e un Pesimist necesar optimistilor.

PS: Nivelul maxim de optimism, in opinia mea, este atins in ziua nuntii si atunci cand ti se naste copilul.

Ce mai faci?

Aceasta este intrebarea care mi-a marcat viata. Imediat dupa: Salut, aproape din inertie intrebi: ” Ce faci?”. Ca te intereseaza, ca nu te intereseaza cum  ii merge persoanei careia i-ai adresat intrebarea se pare ca pe nimeni nu doare gura sa spuna cuvintele magice. Nu te astepti sa primesti un raspuns sofisticat, de fapt nici nu cred ca astepti sa primesti raspuns. Pana la urma este o intrebare inclusa automat intr-un salut. O data ma saluta cineva si mie se pare ca imi mai zice ceva, iar eu zic: Bine. Si imi zice ca nu m-a intrebat ce fac.  Era un vecin. Noroc ca pe scara unde locuiesc eu nu lumina este difuza, aproape inexistenta, sa nu imi fi vazut fata vecinul: imi venea sa intru in pamant de rusine.

Daca aceasta este intrebarea clasica iata si raspunsul patetic: Bine.  Daca cineva imi raspunde astfel este ca si cum m-ar jigni, ca de fapt nu vrea sa vorbeasca cu mine, si ca acest cuvant  este unul care o scoate dintr-o situatie neplacuta. Voua de cate ori vi s-a intamplat sa spuneti: Bine si de fapt sa va fie Rau? Dar sa raspunzi Rau parca nu suna in regula. Si orice raspuns, altul decat Bine, aduce dupa sine si alte intrebari ” indiscrete”.

Cateodata am probleme de socializare cu unele persoane si dupa tipicul salut trebuie sa ma zici altceva. Si intrebi si tu: Ce mai faci? ca sa spargi gheata. Daca mi se raspunde Bine nu stiu ce sa mai intreb, raman blocata, e ca si cum as deranja. Eu pun intrebarea asta sa aflu chiar sa aflu ce face persoana in momentul ala, astept macar un raspuns de tipul: MATUR.

Aveam o colega pe care atunci cand o sunam ziceam mereu urmatoarea poezie: „Buna ziua. Sunt Adina. Ce mai faci?” De cele mai multe ori raspundea ea, cred ca si de asta spuneam discursul asta. Ea, prompta, zicea mereu: Bine. O data, raspunde mama ei. Si zice: MATUR.  Am avut o  revelatie. Cat de inutila poate sa fie intrebarea: CE FACI? mai ales daca ti se raspunde : BINE.

Mi s-a intamplat cu un amic sa pun nemiloasa intrebare si imi raspunde in intervalul de 1 ora niste banalitati. Un fel de BINE mascat, dar bine mascat. La un moment dat, aproape suparat pe mine, indignat ca il sacai cu aceeasi intrebare spune: Intr-o singura ora mi-ai pus de  5 ori aceeasi intrebare!!! Eu: Dar de fiecare data ai spus Bine, dar intr-o alta maniera. Si pe mine chiar ma intereseaza cum o mai duci. Discutia a generat de la o banala intrebare : CE FACI? la  controversata intrebare: CE MAI FACI?

Eu lupt contra intrebarii Ce mai faci ?(pusa in mod inutil)si mai ales a raspunsului BINE. Acum vedeti cum lupta altii:

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.Tema: Esquire de Matthew Buchanan.

%d blogeri au apreciat: