Horoscopul și eu

Printre o oala de ciorba, un dat cu matura, o masina de spalat care toarce cu multe haine, va scriu ce cred eu despre Horoscop. Incep a va spune ca maica-mea este cea care crede, dar crede cu sfintenie in horoscop. Saptamanal imi zice sa am grija, ca nu stiu ce tanti astrolog a spus la TV ca s-ar putea sa am un accident, sa pierd bani sau nu stiu ce nenorocire are sa mi se intample.

Va spun ca nu prea inteleg tantile astea cand spun ca planetele sunt in cuadratura, ca luna si soarele va fi in leu(apropo, sunt leu). Dupa parerea mea umila, cred ca doar ca 90% dintre „urmaritorii” lor nu inteleg nimic de „cuadratura”. Dar fiecare cu profesia lui si cuvintele proprii profesiilor lor.
Si cum aschia nu sare departe de trunchi(aschia sunt eu si trunchiul mama) ma uit si eu. Dar ascult numai ce imi convine. Cand imi zice de rau, spun ca si taica-miu: „Cine sunt doamnele astea sa imi spuna ca mie are sa imi mearga rau? Cum nu o sa castig bani? Seful o zis ca ne da salariile la timp si seful e om de cuvant. Cum ca as avea un accident cu masina? Eu nici nu stiu sa conduc. Poate s-o intampla la altii ca mai sunt si altii in zodie cu mine.” Si schimba canalul. Asa fac si eu. Daca zic de rau, pierd audienta. Cui ii plac vestile rele?

Daca zic de bine: ca va veni un castig banesc din cer, ca voi avea o saptamana la lucru plina de succese, ca dragostea cea mare imi bate la usa, ca se ieftineste benzina, sunt ochi si urechi. Si cand termina cele 5 minute de zicere de bine, sunt dezamagita ca o tinut lauda atat de putin. Vreau sa aud lucruri bune in continuare. Atunci sunt atenta la fiecare cuvintel al astrologului si inima se face mare, mare de bucurie cat bostanii din gradina lui bunicu.
Ce mai invartita, sucita, daca se zice de bine, cred in horoscop, zice de rau, nu mai cred.

PS: Acuma ma gandesc cu parere de rau la astrologii astia. Daca zic de bine sunt iubiti de toti, de telespectatori, de colegi si mai ales de sefi. Daca nu…ii compatimesc…sunt priviti ca aducatori de vesti rele. Ei si prezentatorii de la vreme. Ce vina are prezentatorul de la meteo ca vremea e rea sau ca planetele sunt asa pozitionate si vestesc de rau?
Am plecat…ca deja mi-a spus tanti astrolog ca s-ar putea sa am un accident in gospodarie si nu m-am mai uitat de mult la oalele de pe foc. V-am pupat.

Fetele și băiatul din anul 5 (II)

In postul despre anul 5, erau numai fete si stateam in camin. Acuma, in postul asta am ajuns tocmai in Spania, cu bursa Erasmus. Si nici urma de camin ci chiar un apartament cu 5 camere, cu bucatarie destul de bine utilata, cu 2 bai si cu lift. Chiar ne luasem si un mascul pe langa casa noastra: un spaniol, Francisco.
5 oameni, fiecare cu patul lui, in camera lui. Mult diferit de posturile anterioare, nu? Totusi asa cum am povestit celelalte posturi, o sa ii descriu pe rand pe colegii mei.

Prima pe lista e Anda. E cat se poate de romanca si stie dulcele grai moldovenesc asa cum il stiu si eu. Ceea ce are in comun cu Spania ar fi numele: Anda!(andar). Si logic ca au fost ceva glumite pe numele ei venite de la spanioli. Ea era cea indragostita, vorbind cu iubitul ei mereu pe skype, messenger si telefon. Acuma trebuie sa dezvalui si un lucru care ma amuza la nebunie: pupa un monitor de mama focului. Avea un desktop plin cu prietenul ei. Norocos baiat. Dar si ea…la inceput am suferit langa ea…la toate certurile cu el, apoi mi-am dat seama ca asa sunt ei. Un pic de cearta, e sarea si piperul la ei in cuplu. Acuma si un pic despre scoala: era mai studioasa decat mine, eu pun pe seama ca era mai tanara decat mine(de abia in anul 2 pe atunci, eu fiind in anul 5 si satula de studiu), stia mai bine spaniola decat mine(facuse un curs in Romania de spaniola de cateva luni si cand era mica era o fana a telenovelelor, pe cand eu…eram certata cu serialele cu iz de dragoste spaniola). A fost o colega buna de apartament si povesteam cu ea cate in cer si in stele. Am si dormit amandoua, m-a tinut si in brate :D. Va zic ca atunci cand am ajuns in Spania, era vreme frumoasa…asa de primavara timpurie(avand in vedere ca in Romania era zapada cat gardul-un pic de exagerare nu strica 🙂 ). Dar si asa…era frigut rau! Acolo..nici element de calorifer, nimic. Covoare, ioc! Spaniolii nu aveau nici o problema cu acest lucru, insa friguroasele de noi…DA!!! Apoi am inteles noi de ce spaniolii sunt asa de macho si de dragastosi. Pai cum sa rezisti pe un asa frig daca nu esti langa o femeie?
Asta a fost in mare despre Anda.

Stefania...era cea mai tare la spaniola. Ne-am inteles de minune cu ea. Dragostea o ninorocit-o si pe ea acolo: cu un polonez blond. Ne-a povestit de parintii ei, de fratele ei, de facultatea ei. Ea studia ceva cu amenajarile gradinilor: invata de mii de plante, a facut si o macheta cu o fata din Grecia. Noi ii povesteam de ale noastre, ne spunea ce parere are lumea de romani in Italia si noi am fost cele care i-am schimbat parerea. Am gatit cu ea, am ras, am petrecut, ne-am spus necazurile(intr-o spaniolo-romano-italiana). Am invatat cateva cuvinte de la ea si ea a invatat de la noi cuvintele: DA si Iubita. Pe indragostitul ei il chinuiam cu intrebarea: ” Gregorio, una pregunta!”. Pobrecito! Era mereu vesela si cu zambetul pe buze.

De baiatul nostru din anul 5 am numai cuvinte vesele de spus de el. Avea multi ani, comparativ cu noi, avuse tot felul de job-uri si acuma se hotarase sa termine scoala. Saracul de el: dictionarul nostru uman: ce sa mai rasfoiesti in carti, ce sa mai cauti pe net cand cineva iti poate explica repede ce inseamna totul? M-a ajutat si la teme la spaniola. Dragostea o fost cuvantul cheie in semestru ala: el spunea ca si-o intalnit dragostea: pe Ana. Ce nume simplu. Chiar daca nu ne-ar fi spus ca ea este dragostea vietii lui, noi oricum asta credeam si mai ales auzeam. Tot Francisco, ca orice spaniol, avea inca o dragoste: chitara. Tot zdranganea la ea incercand sa invete melodii noi. El era spaniolul tipic: de ce sa fac astazi, lasa pe maine, poate nu mai este cazul sa fac nimic.

Acuma, numai latini intr-o casa de Erasmus ar fi fost prea usual. Laura, finlandeza, zisa si Pinguina, a venit mai tarziu si a plecat mai devreme ca ceilalti erasmusi. Ea studia sa se faca asistenta medicala. Mai stiti ca toti baietii viseaza la o asistenta frumoasa, blonda, cu ochii albastri, cu sanii mari? Asa era ea. Vorbeam cu ea numai in engleza, adica…Stefania-italianca…oricat era ea de sociabila nu a schimbat prea multe cuvinte cu Pinguina din cauza englezei si nici Francisco…intra in panica daca nu era cineva cu tradusul. Daca credeti ca pe Pinguina a ocolit-o dragostea…chiar deloc. Ba de 2 ori i-a dat tarcoale. Ea ne-a gatit la o petrecere ceva parjoale la cuptor si un sos foarte bun. Cand a plecat am facut o petrecere pentru ea si atunci ne-am dat seama ce bine e sa fii Erasmus.

A fost o perioada excelenta in viata mea, in care am intalnit oameni deschisi spre nou. Daca mai povestesc o sa incep sa plang, asa ca gata cu postul asta.

V-am pupat, Erasmusilor!

De ce ai nevoie de prieteni?

Raspunsuri: sa ai cu cine povesti, sa ai pe cine sa te bazezi, sa ai cu cine iesi in oras, sa ai cui sa te plangi, sa ai cu cine sa petreci, sa ai cu cine sa bei, sa ai cu cine sa te bucuri. Vorba aia: banalitati necesare.

Asa mi-a raspuns o veche cunostinta, razand.(cred ca ma copia…:) ). Apoi pe un ton la fel de serios ca si rasul anterior imi spune: Ce esti tu fara prieteni? Acum cativa ani ai fost la nu stiu ce petrecere. Te-ai distrat, ai baut, te-ai ametit, ai ras, ai dansat fara incetare. A fost o petrecere pe cinste cu niste prieteni pe cinste. Acuma nici nu mai stii de ei. Dar de povestit nu ai cui sau daca spui cuiva nu o sa i se para senzational, insa prietenii tai de atunci isi amintesc si acuma si rad cu pofta de fiecare data cand repeti aceeasi plictisitoare poveste de la petrecere. Doar in prezenta lor petrecerea devine exceptionala. Si de fiecare data cand ieseati trebuia sa fie unul sa isi aminteasca de seara aia. Fara prietenii tai de atunci nu mai exista nici o petrecere. Doar ei te fac sa iti amintesti cu drag despre ce s-a intamplat atunci.

Cam multe vorbe pentru a raspunde la intrebarea din titlu, nu?
Totul se rezuma ca prietenii tai reprezinta de fapt amintirile tale. Ei pot sa confirme ce ai trait in fata celorlalti. Si tu ai multe amintiri. Daca nu ai avea prieteni care sa iti aminteasca de trecut, tu ai fi numai parti de prezent. E ca si cum cineva ti-ar fragmenta viata in bucati de prezent.

De asta ai nevoie de prieteni.

Lici (litches) în Cluj

Va spuneam intr-un post ca este un fruct si eu cunosc pe cineva cu numele asta. Si ca se gasesc in Oradea. Acuma si in Cluj, ca la oferta. Intr-un supermarket din aproprierea Somesului. Aveau un pret de oferta: 9, 99 lei/kg si scria litches, nicidecum cum am vazut eu pe wikipedia. Si erau rosii…spre maro…mai mult maro decat rosii..daca stau sa ma gandesc mai bine. Nu aratau deloc apetisante ca in poza pe care am pus-o eu in post meu anterior si erau asezate si intr-un colt. Am fost dezamagita…si totusi as fi cumparat…insa eu ajung mereu la raionul de fructe cand banii din buzunar se cam termina.

Asa ca poate…zic poate..o sa cumpar…sa vad cum sunt la gust litches astia.

PS: Eu totusi v-am spus ca se gasesc si la noi, poate cineva satul de atatea mandarine si portocale o sa cumpere litches(ca prea pareau parasite in coltul lor).

Furnizorul de muzica

Va spuneam intr-un alt post ca imi place sa descopar melodii…insa in cautarile mele AM DESCOPERIT ca pot avea si un furnizor de muzica. Numai ca el nu imi face factura si nu am niciodata restante la el :). Ciurioasa intamplare…tot ce misca el pe facebook..si da like la melodii…instant imi place si mie. La inceput…zic…intamplare…ca oamenilor le mai plac aceleasi lucruri. Acuma deja stiu…ca ar fi imposibil sa nu imi placa. O vreme…a disparut…nici un like, nici o noua melodie postata. Trist.
El e Paul, ” the big QA” si e vremea sa stie si el ca face fapte bune: „gadilindu-mi in mod placut urechea”.
Voi ce furnizori de muzica aveti?

Mai jos 2 exemple, ca sa nu laud degeaba baietul :P.

Blog la WordPress.com.Tema: Esquire de Matthew Buchanan.

%d blogeri au apreciat asta: